Update

A fost o săptămână destul de aglomerată şi stresanta. Pe lângă faptul că am avut mult de lucru la birou, am mai avut şi destule discuţii consumatoare de energie şi nervi cu câteva persoane. În mare mare parte s-au rezolvat şi sunt un pic mai liniştită. Asta e bine pentru că urmează o săptămâna şi mai grea. Sper să reuşesc să mă mobilizez şi să duc totul la bun sfârşit.

Vestea bună a săptămânii este că analizele mi-au ieşit ok (în sfârşit, după 2 ani!). Am un pic de lipsă de calciu (dar se rezolvă cu ceva suplimente), glicemia cu un punct sub valoarea normală (când i-am spus mamei mi-a sugerat să mănânc urgent o bucată de tort ‘că-i păcat de punctu’ ăla‘ 😉 ), dar depozitele de fier sunt ok. O să continui tratamentul încă 3 luni, pentru că, fiind iarnă, nu pot lua tot din alimente. Le-am comunicat şi colegilor că analizele sunt bune şi poate scap de glumele gen ‘nu lăsaţi obiecte metalice în preajmă ei, că le mănâncă‘ 😀

Astăzi am activităţi utilitar-gospodaresti în program: spălat, curăţenie, piaţă, gătit. Trebuie să dau o fugă prin oraş ca să cumpăr un cadou, pentru că mâine mă duc la un bairam al unei domnişoare care împlineşte frumoasa vârstă de … 1 an  . Şi cu ocazia asta i se taie motzul. Asta înseamnă, printre altele, că i se vor prezenta mai multe obiecte pe o tavă şi va trebui să aleagă unul. În funcţie de asta, îşi va alege profesia, cică. Mi-a povestit mama că eu am ales un banutz şi fratemiu o carte. S-a dovedit a fi exact pe dos: eu sunt mai înclinată către citit şi scris, el face bani. 😀
   
Am tot ieşit prin crajme cafenele în ultima vreme. Sincer, abia aştept să vină vara ca să putem sta pe terasă, pentru că mă termină fumul din baruri (chiar dacă sunt fumatoare). Probabil din cauza asta am tot fost obosită în ultima vreme. După ce stai 3 ore în fum şi mai fumezi 10-12 ţigări, somnul nu mai e la fel de odihnitor. Vezi, îmi fac autocritica … sper să reuşesc să mă las de fumat în curând. Numai că în momentul în care o să fac asta, va trebui să mă apuc de sport. Altfel mă fac cât china. So, în primăvară îmi fac curaj.

Cam atât pentru moment. Mă duc să bag o tură la maşina de spălat şi apoi plec la cumpărături. Ne mai auzim şi mâine. Brb.

One comment

  • me
    18.06.2008 - 17:22 | Permalink

    like always

  • Leave a Reply to me Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *