Lepse

Cand am inceput sa citesc bloguri (prin toamna anului 2006) eram fascinata de multitudinea de idei si trairi, de lejeritatea cu care se scria, de oamenii interesanti pe care ii banuiam in spatele acelor mici texte, aflate la doar un click distanta. Am sarit din blog in blog dand click pe cate un nume aflat la comentarii sau un nume din blogroll. Nici macar nu stiam ce e acel “blogroll”, dar observasem ca toata lumea are unul (eu n-am avut aici blogroll vreo 6-7 luni pentru ca nu stiam cum se face  😀 ).  Am observat ca blogerii se recomanda intre ei si mi s-a parut o idee super! Adica uite ce scriu eu, dar poate vrei sa citesti si ce scrie nenea asta.

Citindu-se unii pe ceilalti, autorii blogurilor au inceput sa se imprieteneasca sau sa se certe (dupa caz), au inceput sa se cunoasca si in afara monitoarelor, au format o mica gasca. Parea ca toti se cunosc intre ei, dar de fapt eu ma invarteam cam in aceleasi “blogroale”. 😀 Adica da, exista un grup de 20 de persoane, sa zicem, care se intalnisera deja la nu stiu ce petrecere (cred ca primul roblogfest) si care se cunosteau, dar in afara de ei mai existau alte zeci.  D’astia mai mici sau mai timizi (sau poate doar nesociabili) care scriau si ei de zor, dar nu erau in “gasca”. I-am descoperit si pe ei, in anul cand am fost doar cititor de bloguri, tot din click in click. Unii mi-au placut mult si i-am “pastrat” in memoria calculatorului cu “add to favorites”. Nu ajunsesem inca la partea cu reader-ul. De fapt nu citeam atat de multe bloguri incat sa fie nevoie sa le grupez pe toate undeva si sa fiu “anuntata” cand se mai publica un post. 🙂

Am observat apoi ca erau anumite posturi cu aceeasi tema pe mai multe bloguri, dar scrise oarecum diferit. Erau lepsele. Blogerii se rugau reciproc sa scrie despre diverse. Era un joc: tu raspundeai la niste intrebari dadeai mai departe “sarcina” altor 5-6 persoane. Mi se parea copilaresc si amuzant, mai ales ca majoritatea intrebarilor erau ca de oracol si puteai sa afli detalii personale despre blogerul respectiv. Apoi lepsele au devenit complicate, plictisitoare, fara sens (circula una la un moment dat cu “deschide cartea la pagina 123” – am facut-o si eu pentru ca mi se parea urat sa refuz).

Dupa ce am deschis jurnalul asta, am asteptat cu sufletul la gura sa-mi soseasca prima leapsa. A venit, m-am achitat de ea, dar acum se punea problema cui sa o trimit mai departe pentru ca mi-era jena sa o dau la niste necunoscuti. Si multe luni am avut dilema asta, pana cand m-am hotarat sa nu mai dau lepsele mai departe, ci sa le opresc (mai ales pe cele care circulau pe jdemii de bloguri si nu erau asa interesante).

Saptamana trecuta am primit 2 lepse. In ultima vreme nu prea am mai raspuns la asa ceva pentru ca ori mi se pareau prea grele si nu aveam chef sa-mi scormonesc mintea pentru raspunsuri, ori nu stiam de ele pentru ca nenea wordpress nu ma mai anunta cand se scrie despre mine pe undeva.

Postul asta este raspunsul meu la leapsa data de TiBi si care presupunea sa scriu 500 de cuvinte despre … lepse 😆 Nu stiu daca am indeplinit corect cerinta, dar oricum am scris peste 500 de cuvinte 😛

O a doua rugaminte a venit saptamana trecuta de la LiaLia care doreste sa afle ce nazbatii faceam eu cand eram mica. Hmmm. Greu de spus. Eu imi aduc aminte de mine ca fiind un copil cuminte, destul de fricoasa si din acest motiv nu prea faceam nazbatii. Tin minte doar ca jucam fotbal cu fratemiu pe holul lung al apartamentului si ridicam tot praful in picioare (ne certa mama cand venea acasa). Ma duceam cu ceilalti copii pe terasa blocului de 10 etaje, desi mama imi interzisese acest lucru 😛 Nu stiu de ce ma duceam, pentru ca oricum mi-era frica sa pasesc mai departe de casa liftului, deoarece aveam si am in continuare rau de inaltime! Deh, copil bleg. Nazbatii am inceput sa fac dupa 20 de ani, dar despre alea nu pot sa povestesc aici 😛

Acestea fiind spuse, declar lepsele onorate si nu le dau mai departe. Evident, daca exista vreun bloger in pana de inspiratie si doreste sa-si povesteasca aventurile din copilarie, poate sa fure leapsa cu incredere.

PS. Va rog sa nu-mi pasati leapsa aia “culta” cu jdemii de intrebari despre carti pentru ca n-am rabdare sa o fac.

8 Comments

  • 26.05.2009 - 01:20 | Permalink

    Yeap! Cam asa si cu mine. Nu ma omor in nici un caz dupa lepse, mai ales daca ai de scris un km si jumatate. M-am declarat stingator de lepse, dar cui ii pasa? Ele tot vin. Nu m-am tinut de cuvant in totalitate. Preiau cam ce ar putea iesi amuzant. Si ele tot vin. Haida-de! La un moment dat o sa refuz brutal si se vor produce reactii. Sper ca lumea sa inteleaga inainte de asta.

  • 26.05.2009 - 04:34 | Permalink

    aoleu, am onorat eu leapsa aia cu carti si mi-a luat o dimineata intreaga plus zeci de drumuri de la calculator la biblioteca in cautare de raspunsuri. evident, abia la final m-am gandit ca puteam sa mut laptopul langa carti:)

  • 26.05.2009 - 10:17 | Permalink

    Ca sa tii evidenta linkurilor iti recomand icerocket.com. 😛 E mirific, mirobolant, fantastic s.a.m.d. 😛 Ah si Google webmaster tools, ca ai toate linkurile acolo, da’ nu te anunta cand ai unul nou. 😀

  • ciupercutza
    26.05.2009 - 10:52 | Permalink

    @bogdanic: am observat ca au sarit toti cu lepsele pe tine 😆 Nu vrei si de la mine una? 😀

    @raluxa: ai avut vointa si mult timp 😀 Leapsa aia ar fi ok, daca ar avea maxim 10 intrebari. Orice trece de 10, devine plictisitor

    @Tomata: multumesc pentru sugestii. Eu am incercat cu google alert, dar nu merge pentru ca blogul meu e protejat de motoarele de cautare 😛

  • bogdanic
    26.05.2009 - 11:07 | Permalink

    Ar fi prima de la tine, deci as accepta. Dar, pls, nu aia cu 500 de cuvinte ca vor iesi 10-12 cuvinte bune si restul ar trebui inlocuite cu @#%$&^*!. 😀

  • ciupercutza
    26.05.2009 - 11:57 | Permalink

    @bogdanic: haha promit ca daca “prind” una misto, o impart cu tine 😛

  • 26.05.2009 - 23:50 | Permalink

    Hihihi, bine că ai spus că nu te dai în vânt după lepşe, să ştiu să le găsesc pt tine doar pe alea scurte, drăguţe şi la obiect 😀 Şi când jucaţi fotbal pe hol, nu aţi reuşit să spargeţi nimic? 😀 Eu am fost aşa turbată că ama mi-a spus că mai bine avea 3 băieţi, că sigur erau mai cuminţi :))) Io acu m-am cuminţit. Sau nu … 😀

  • 30.05.2009 - 00:10 | Permalink

    Ai uitat de mine!

  • Leave a Reply to LiaLia Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *