Eat, pray, love

A trecut un Paste pe care nu vreau sa mi-l amintesc. Mai trist si mai deprimant decat toate sarbatorile de pana acum. Concluzia este ca nu ma mai simt acasa la Braila. Si ca sunt completely on my own.

Ceva bun tot a iesit din weekendul asta. Am citit o carte interesanta care se numeste “Mananca, roaga-te, iubeste” (Eat, pray, love in original). Am cumparat-o din Gara de Nord in asteptarea trenului si am inceput sa o citesc chiar pe peron. Cartea este autobiografica si prezinta povestea unei femei de 34 de ani (Elizabeth Gilbert), care decide sa-si schimbe viata si sa calatoreasca un an in 3 tari diferite, cate 4 luni in fiecare: in Italia pentru a descoperi placerile culinare (de altfel autoarea se ingrasa 12 kilograme in 4 luni de la pizza si paste πŸ˜› ), in India pentru o renastere spirituala si in Indonezia pentru a gasi echilibru. Povestea e scrisa cu sinceritate si umor pe alocuri. Chiar daca am digerat mai greu capitolul despre India, pentru ca am o problema in a intelege meditatia, am citit cartea pe nerasuflate. Unele lucruri imi erau atat de familiare …

[…] e mai bine sa-ti urmezi propriul destin imperfect decat sa traiesti o imitatie perfecta a vietii altcuiva. Asa ca am inceput sa-mi traiesc viata mea. Asa imperfecta si stangace cum e, imi seamana la perfectie.

Oricum, am amintit toate lucrurile astea doar ca sa pot recunoste ca, in comparatie cu existenta lui Catherine (nota mea: sora ei), cu casa ei si cu casnicia ei reusita si cu copiii ei, eu sunt o figura destul de ratacita. Nici macar nu am o adresa proprie, ceea ce – la venerabila varsta de treizeci si patru de ani – e aproape o crima impotriva normalitatii. […]

Β Nu ma pricep deloc sa fac recenzii la carti, asa ca mai bine o cititi. Macar pentru a invata cea mai simpla meditatieΒ posibila. “Care se rezuma la asta: stai asezat, taci si zambesti. […] Zambesti cu fata, zambesti cu mintea si energia buna vine la tine si curata energia murdara”. Nu e o carte religioasa, nu e un tratat de spiritualitate sau vreun ghid motivational. E un roman frumos, sincer si accesibil.

12 Comments

  • 06.04.2010 - 23:11 | Permalink

    Imi pare rau ca esti trista. Daca te hotarasti sa calatoresti nu uita sa tii un “Jurnal de calatorie” πŸ˜€

    Chestia cu meditatia nu s-a lipit nici de mine niciodata, desi am facut peste un deceniu masaj DO-IN, care are si o parte spirituala, pe care am ignorat-o.
    Cum sa stai fara sa te gandesti la nimic? Ce, esti leguma? πŸ˜€

  • Criss
    07.04.2010 - 01:20 | Permalink

    Una din cartile mele preferate! Eu cand am ajuns la pagina 50 mi-am sunat prietena si i-am zis ca vreau sa plecam in lume :)))
    O sa vina si zile mai bune! Ai citit cartea la momentul potrivit cred eu πŸ™‚

  • BDorian
    07.04.2010 - 11:21 | Permalink

    Pt mine, o sursa buna de inspiratie e American Beauty πŸ™‚ Deci este fabulos cum omul ala se trezeste din letargie la 42 de ani…desi traieste un adevarat cosmar.
    In sfarsit, sper sa ai parte si de vremuri mai bune.
    Your time will come! πŸ™‚

  • Dena
    07.04.2010 - 11:44 | Permalink

    Din cate am auzit o sa apara si un film dupa aceasta carte, in rolul principal joaca Julia Roberts.

  • 07.04.2010 - 17:43 | Permalink

    Aaaa…momentul in care nu te mai simti “acasa” in casa unde ai copilarit…Eu am un “acasa” foarte instabil si multiplicabil. De exemplu, ma simt “acasa” in locul pe care l-am inchiriat in Bucuresti, dar si in camera de camin din Japonia, in Japonia toata (cel mai acut sentiment de acasa a fost cand m-am intors dintr-o vacanta in Romania in Japonia si nu invers, din pacate πŸ™ Apoi, are si o componenta temporala: ma simt acasa in apartamentul in care am copilarit, dar numai timp de cateva zile dupa care vreau sa ma intorc in cel pe care l-am inchiriat πŸ™‚ Mai presus de toate, in acest moment (si mult timp de aici inainte :D) ma simt acasa langa o anumita persoana πŸ™‚ E complicat sentimentul asta de “sunt acasa”, nu? πŸ™‚

    Una peste alta insa, desi n-am citit cartea, as afirma prea lipsit de modestie si un pic risque asa πŸ˜€ ca orice calatorie in afara zonei de confort personal iti deschide mii de noi drumuri in fata si iti aduce mai multa intelegere pentru viata ta si a altora. Nu degeaba exista acele calatorii initiatice care transforma un pusti intr-un barbat razboinic sau un recent graduate intr-un om pregatit sa-si cladeasca o viata profesionala πŸ™‚ Mi se pare imposibil ca, atunci cand pleci cu sufletul deschis intr-o calatorie, fie si numai intr-o parte a orasului/tarii/lumii tale unde nu ai mai ajuns pana atunci, sa nu inveti ceva despre tine, sa nu te impaci cu tine si sa nu te descoperi cu uimire πŸ™‚

  • 07.04.2010 - 20:09 | Permalink

    @Viorica: aaaa claaaar, daca plec pe coclauri, iau blogu’ cu mine πŸ™‚ Dar deocamdata nu se poa’ sa-mi iau concediu. Multinationala moare fara mine πŸ˜›
    Cred ca sunt trista din cauza crizei de 35 de ani … E luna cu ziua de nastere si sunt influente de toate felurile asupra mea πŸ˜‰

    @Criss: sa stii ca asta a fost si senzatia mea: ca am citit cartea asta la momentul potrivit! In anumite privinte mi-a deschis ochii. Ok, totusi n-o sa plec maine sa traiesc intr-un ashram din India πŸ˜€ Dar in Italia m-as duce πŸ˜›

    @BDorian: nu facusem legatura cu American Beauty, dar paralela exista! SI mie se pare ca e nevoie de mult curaj sa-ti schimbi viata intr-un moment in care ar trebui sa ti-o asezi. Nu e imposibil si poate fi o chestie benefica. Cel putin asta e mesajul pe care l-am inteles eu.

    @Dena: am vazut deja trailer-ul filmului pe site-ul oficial al scriitoarei. Cu toate ca nu imi place cum ii sta Juliei Roberts blonda πŸ˜› cred ca e cea mai potrivita pentru rol.

    @Misaki: cuvintele tale imi merg la suflet. Am asa un sentiment de vinovatie ca nu ma mai simt bine la Braila si ca prefer mica mea garsoniera inchiriata din Bucuresti … Tu practic imi spui ca e ok sa existe mai multe locuri cu definitia “acasa”. Nu mi-am pus niciodata problema asa, desi e normal sa fie asa. Pana la urma eu am plecat din locul acela acum 17 ani. E o viata de om.
    Cat despre calatorii … eu nu prea am fost plecata decat in vacante scurte si cred ca anul acesta ar fi cazul sa mai vad si altceva decat vesnicul litoral romanesc sau vesnicul mal al Dunarii πŸ˜‰

  • 07.04.2010 - 23:11 | Permalink

    Ciupercutza cu coarne de berbec, cine a mai pomenit?:D
    Uite si eu cunosc sentimentul asta de a nu ma mai simti deloc acasa in comuna in care am copilarit, mai ales de cand ai mei au daramat casa si au facut una noua in care ma simt straina. Ma visez mereu in casa veche, niciodata in cea noua, aceea nu e casa mea.
    M-am simtit acasa in Constanta, in concedii, in Fagaras, in practica si in SLC si Cork pt ca eram acolo cu cei dragi.
    Si am avut sentimentul ca sunt in casa mea cand am pus prima data piciorul in apartamentul in care locuiesc acum, desi atunci aveam contract pt propriul meu apartament (m-au ajutat parintii cu avansul, am luat creditul de la CEC) si nici prin cap nu-mi trecea ca o sa ma marit cu cel cu care sunt impreuna de mai bine de patru decenii.
    Cred ca sentimentul de acasa ti-l da mai mult o ambianta decat o localitate sau un apartament.
    Si fin’ca zici de calatorii, primul zbor cu avionul peste hotare l-am facut in 2000, si n-am regretat deloc ca nu l-am facut mai devreme.
    Fiecare lucru la timpul sau.

  • nopain
    08.04.2010 - 14:43 | Permalink

    Este si film dupa cartea lui Elizabeth Gilbert, dar cred ca niciodata un film nu va bate cartea.
    Cel putin eu mereu am fost dezamagita de filmele ce au fost inspirate din carti. Scenariul facut de mine era cu totul altul pentru ca un film nu poate reda toate detaliile din carte.
    Premiera filmului Eat,pray,love in Romania va fi pe 15.10.2010. Mai multe detalii despre film gasiti aici

  • Magic
    08.04.2010 - 19:28 | Permalink

    Sunt de acord cu Viorica. Acasa este acolo unde te simti confortabil si armonios cu tot ce te inconjoara.

    Referitor la carte, am auzit de ea, nu am citit-o dar imi place scurta ta descriere. In curand ma voi muta din orasul natal intr-un oras din Europa asupra caruia nu m-am decis, iar daca nu imi va placea il voi schimba, si voi face treaba asta cat timp va fi nevoie.
    De altfel, cine spune ca la 35 de ani trebuie sa ne asezam la locul nostru? Nu vad care este problema daca sunt 25 de ani sau 35, pana la urma timpul este relativ, este numai o unitate de masura, nimic altceva.
    Cum spune si autoarea “crima impotriva normalitatii” .Exact!!! Cine stabileste ce e normal si ce nu e normal? Societate? sau ne luam dupa principiul majoritatii?

    Simt ceva asemanator. Pe scurt: tanjeam sa fiu ca majoritatea, sa am un job decent, iubit, poate nunta, casa, copii etc, vroiam sa nu mai fiu singura la masa de Craciun si cea de Paste. Am crezut ca asta e fericirea mea. 2 ani si jumate mi-a trebuit sa imi dau seama ca nu asta este. Traiam “o imitatie perfecta a vietii altcuiva”. Tot ce construisem alaturi de iubitul meu se baza pe fericirea parintilor si pe normalitatea.

    Acum sunt iar aceea fara iubit, atunci cand ne strangem cu prietenii, dar nu sunt trista pentru asta. Cand voi avea pe cineva voi avea, daca nu am…nu am…asta nu inseamna ca nu sunt normala, nici acum, nici mai tarziu. Si aici pot include si faptul ca nu am un drum in viata, ca nu stiu exact ce vreau, ca nu am un serviciu stabil etc.

    Oare asta sa insemne viata? Sa ai o casa la un moment dat? O proprietate? Sau asta e latura comunista? simtul proprietatii?
    Oare asta sa insemne viata sa te indragostesti mai repede cu cat inaintezi in varsta pentru ca subliminal iti spune cineva ca trece timpul si trebuie sa faci copii? Si te mai gandesti ca va fi greu la batranete, macar sa ai pe cineva langa tine?
    Oare asta inseamna viata? Sa mergem la serviciu si sa ne permitem, in cele mai bune cazuri, o data pe an, o vacanta in tara sau la Bulgari?

    Intrebarile pot continua, raspunsurile le gasim privind in interiorul nostru, fiind constienti de ce suntem.

    ( viata inseamna sa te simti bine cu ceea ce faci, iar ceea ce faci sa o faci contient de ceea ce simti )

    Sigur ca idealul sunt copii din dragoste neconditionata. Dar oare se mai practica asa ceva in zilele noatre?
    Sau ne este greu sa o asteptam, cautam? Alegem varianta usoara in locul celei dificile si invers?

    Multumesc!

  • Pingback: Flori pentru voi « Elisa-gradina mea de vis

  • 17.04.2011 - 22:10 | Permalink

    te rog frumos sa-mi spui pretul cartii. tocami am vizualizat filmul si as dori sa citesc si cartea.
    multumesc anticipat!

  • 20.04.2011 - 13:16 | Permalink

    @Zafrina: nu mai stiu exact cat a costat (am cumparat-o acum un an), dar cred ca in jur de 30 de lei. Mie mi-a placut mai mult decat filmul. Sper sa-ti placa si tie πŸ™‚

  • Leave a Reply to nopain Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *