Cat de usor e?

Am “prostul” obicei sa ascult tot ce-mi spune lumea. Ca asa mi se pare mie de bun simt. Toti avem dreptul la o parere, nu? Dar divaghez.

99% dintre persoanele cu care am avut discutii de-a lungul timpului pareau ca nu au o problema cu faptul ca trebuie sa o ia de la capat, indiferent de situatie. Daca s-a terminat o relatie, da-o naibii, cupleaza-te rapid cu altcineva si gata. Daca ti-ai pierdut slujba, baga-te rapid in alta, oricare ar fi ea, si gata. Daca te-ai imbolnavit, du-te repede la operatie si scapa. Simplu. Si cam toata lumea facea asta cu zambetul pe buze, ca si cum ar fi cel mai simplu lucru de pe lume. Peste noapte, fara sa sufere, fara sa agonizeze, fara sa-si puna sute de intrebari si sa-si faca mii de griji. Cel putin asa sustineau.

Am inceput sa cred ca-s anormala. Pentru ca eu nu pot sa incep o relatie noua a doua zi dupa despartire. Nu pot sa alerg la doctor cu zambetul pe buze si sa-i spun “taie-ma” (chiar daca stiu ca e spre binele meu). Nu pot sa-mi gasesc la o saptamana dupa concediere un job de vis (ca-n filme). Eu sufar. Si-mi fac griji, si-mi pun intrebari, si ma consum si plang pana nu mai pot. NU sunt ca toata lumea.

Sau poate ca ceilalti mint.

Ma tot gandesc daca reintoarcerea la Braila e un nou inceput sau acceptarea esecului.

De fapt cat de usor e sa o iei de la capat?

14 Comments

  • Jasmine
    24.10.2009 - 23:39 | Permalink

    Nu e deloc usor sa o iei de la capat…ceilalti spun, cum spui tu, cu zambetul pe buze ca un mecanism de autoaparare, sa nu para slabi, probabil, mai grav este ca nici in sufletul lor nu recunosc ca sufera.
    …imi pare rau pentru situatia in care te afli, nu ne cunoastem dar iti citesc blogul si imi place cum scrii. Mult succes si noroc!

  • 24.10.2009 - 23:46 | Permalink

    Si eu sunt la fel ca tine, gandesc prea mult asta ma impiedica sa fiu iute si activa cum s-ar cuveni in lumea in care traim. Si eu am dilema de a ma intoarce sau nu in tara, pentru ca daca m-as intoarce as avea senzatia ca incep nu de la zero, ci de la minus…

  • 25.10.2009 - 08:55 | Permalink

    Nu e usor! Partea cea mai grea e sa acceptam realitatea si sa mergem inainte. Insa in cazul meu fara un proces de vindecare nu se intampla nimic. Sufar, ma agit, ma zbat, nu dorm, analizez, dar rezultatul final este invariabil acelasi merg inainte. Braila poate fi pasul inapoi pentru a evolua 😉 take care!

  • 25.10.2009 - 09:25 | Permalink

    Cred ca sunt prea putini cei care nu se consuma atunci cand pierd,care nu regreta atunci cand gresesc, care se poarta detasat in orice situatie.
    Si eu sufar,si eu plang, si eu incerc sa gasesc in mine taria necesara de a merge mai departe. la un moment dat toti suntem nevoiti sa facem asta.
    Daca o iei de la capat, increzatoare in tine si plina de speranta, ai toate sansele sa zambesti atunci cand vei privi inapoi.

  • thea
    25.10.2009 - 20:17 | Permalink

    A-ti da cu parerea atunci cand nu esti implicat intr-o situatie e cel mai usor lucru si-l faci cu zambetul pe buze; asa gandesc eu. In momentul in care esti personaj principal in poveste, oricare ar fi ea (sanatate, cariera, suflet, iubire), atunci nu mai e totul asa de usor. E normal sa te gandesti de 1000 de ori si sa-ti faci 1000 de griji (cel putin:)) cand trebuie sa iei o decizie importanta.
    Mai e si varianta in care cei care spun cu usurinta “ia-o de la capat” vor sa-ti insufle incredere, ca totul va fi bine :).
    Am trecut printr-o faza de a lasa totul balta si de a porni de la capt; a durat 2 ani pana m-am hotarat si desi balanta avantajelor atarna mai greu, nu mi-a fost chiar usor :).
    Bafta! 🙂

  • 25.10.2009 - 21:36 | Permalink

    Mda, ma gandeam eu ca nu e chiar simplu si ca toata lumea se agita 😉
    Sincer, aveam senzatia ca eu sunt singura anormala de pe planeta asta care se consuma 🙂
    Ma bucur ca mi-ati confirmat ca sunt cat se poate de normala 🙂
    Problema e ca acum trebuie sa o iau de la capat pe mai multe planuri si perioadele de “vindecare” sunt diferite. Mi-a luat cam o luna sa ma obisnuiesc cu noul meu statut de somera. Acum ca m-am obisnuit cu asta, ar fi cazul sa fac ceva ca sa schimb 🙂

    Va multumesc! Ca existati, ca ma cititi, ca ma incurajati, ca ma criticati, ca-mi spuneti o vorba buna.

  • 26.10.2009 - 10:41 | Permalink

    clar toata lumea se agita. dar nu vor sa recunoasca. observ cu tristete ca a avea sentimente e din ce in ce mai ciudat pentru societatea asta.
    si pana la urma, o chestie pe care am invatat-o eu e ca acceptarea esecului poate sa fie un nou inceput. cu totii esuam, din vina noastra sau nu, dar pana cand nu acceptam ce s-a intamplat, n-avem cum sa incepem ceva nou si bun si frumos.

  • 26.10.2009 - 11:17 | Permalink

    @Silvia: treaba asta cu “acceptarea esecului” e cea mai dificila 😉 In definitiv, nimanui nu-i convine cand nu-i iese ceva. Eu sunt tot mai curioasa ce bunataturi ma asteapta dupa perioada asta nasoala 😉

  • 26.10.2009 - 14:56 | Permalink

    pai cui sa-i convina? iti spun eu ca nu mie :)) fac ca toate aratarile si rar, foarte rar accept, motiv pentru care mai am multe rahaturi de rezolvat.
    o sa vina multe bunataturi, stiu eu. trebuie! good karma must work!

  • 26.10.2009 - 16:48 | Permalink

    imi pare rau ca suferi,dar nu stiu de ce revenirea in braila e vazuta de tine inconstient poate ca un esec.personal,n-as da orasul x pe bucuresti.nu fi trista fata,sigur la braila soarele straluceste mai frumos.si aerul e mai curat.si viata mai frumoasa.si dunarea mai langa tine.
    revino-ti! 🙂
    ce te miorlai?viitorul te asteapta sa te trezesti si sa vezi cu adevarat ce e bine pentru tine!
    imi place blogul tau si de asta incerc sa te mobilizez 🙂

  • 27.10.2009 - 02:32 | Permalink

    Numai tu puteai sa crezi ca toti ceilalti o duc intr-un zambet si o fericire. Daca treci printr-o faza nasoala e normal sa te zbati, sa te miorlai, sa-ti faci ganduri (dar nu uita; excesul dauneaza grav sanatatii 😀 ) Daca ceilalti iti zambesc e pt ca vor sa te incurajeze, sa ti se para totul macar un pic mai usor.
    Desi eu sunt indragostita de orasul asta nebun poate pt tine Braila e mai buna acum, mai ales pt sanatate (si nu glumesc deloc)

  • 27.10.2009 - 11:19 | Permalink

    @macanta: revenirea la Braila este un esec pentru ca acum 15 ani am plecat de acolo ca sa realizez ceva. Si nu s-a intamplat asta. Ma intorc cu coada intre picioare. Si problema cea mai grava este ca Braila e un oras mort dpdv economic, deci sansele sa imi gasesc un job bun sunt aproape nule. Dar nu-mi mai permit sa traiesc in Bucuresti. E prea scump.

    @Viorica: nu stii cum e? Ai senzatia ca numai tie ti se intampla … 🙂 Da, sunt constienta ca tuturor li se intampla necazuri (chiar mai mari decat ale mele), dar tot trebuie sa-mi iau portia de vaicareala 🙂
    Ceea ce ma bucura este ca mai sunt inca oameni care ma sustin si ma incurajeaza, transmitandu-mi din energia lor pozitiva.

  • Demetra
    30.10.2009 - 13:21 | Permalink

    Se spune ca , in viata, fiecare lucru are atata importanta pe cat vrem noi sa-i acordam…
    Mie, una, imi place sa cred ca este adevarat:spune-ti ca este timpul sa suferi, plangand; dar, fa ca -in ziua urmatoare- sa acorzi importanta si razei de soare care tocmai a sosit pe strada ta, dar este atat de timida, mai ales in aceste zile de toamna,si care incearca din rasputeri sa-ti insenineze privirea!
    Ai incredere in ce-ti poate aduce ziua de maine si, mai ales, nu uita: si maine este o zi!

  • Joint
    15.11.2009 - 04:22 | Permalink

    Exist.restul il stii.

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *