Cu blogul la serviciu

Ideea acestui post mi-a venit citind ce a scris Tomata acum cateva zile despre faptul ca ea a ajuns sa fie cunoscuta mai ales cu numele blogului in defavoarea celui real.

Si la mine e cam la fel. Ciupercutza, numele meu “de scena” a devenit asociat cu persoana mea in ultimii ani si putina lume stie cum ma cheama pe mine in realitate. Chiar si cei apropiati imi spun Ciupercutza prin casa 😀  Ideea e ca eu asa mi-am dorit. In sensul ca voiam (si vreau in continuare) sa scriu anonim pe blog.

Ma simteam si ma simt mai confortabil sub protectia anonimatului. Nu pentru ca am ceva de ascuns, ci pentru ca blogul a fost si este o preocupare personala, in afara jobului. Si, desi de multe ori am scris despre munca mea (niciodata chestii confidentiale sau concrete), m-am ferit intotdeauna sa pomenesc despre existenta acestui blog la locul de munca. Evident ca au existat si exceptii: pana la urma tot am spus unor colegi, dar numai dupa ce m-am asigurat ca nu vor fi socati de idee si ca vor intelege ce reprezinta, de fapt, un blog in general si al meu in special.

Chiar si acum cand am un alt serviciu (am schimbat doar firma, fac acelasi lucru), ma feresc sa spun colegilor ca am un blog sau ca am ceva cunostinte din lumea asta a online-ului. Si mor de ciuda intr-un fel, pentru ca cei de la concurenta au implicat deja blogerii in campanii si par mult mai deschisi fata de social media. Parca simt ca as putea sa fac eu si eu cate ceva … dar nu ma bag.

Ma rog, de fapt pe mine ma interesa sa stiu daca numai eu am problema asta (a separarii blogului de job) sau mai apare si pe la altii. Aproape ca-i invidiez pe cei care nu numai ca n-au o problema in a mentiona la serviciu ca detin un blog, dar chiar pot scrie in timpul programului de lucru 😀 si nimeni nu se isterizeaza. In ultimul an am avut de multe ori pornirea sa scriu despre ceva, dar pana ajungeam acasa imi pierdeam ideea sau cheful. Asta asa, ca sa explic putin absenta mea in lumea virtuala …

Dar cand mediul de lucru este mai rigid si lumea virtuala e un fel de “secta”, ce faci: spui ca faci parte din ea sau taci? Faza interesanta e ca toata lumea stie ce e facebook si foloseste la greu, dar cand vine vorba de bloguri parca se blocheaza toti … Geez, si credeam ca am depasit faza cand eram considerata o ciudatenie :mrgreen:

7 Comments

  • 10.10.2011 - 18:43 | Permalink

    eu ma chinui sa tin separate cele 2 jobul, including facebook de blog. Pur si simplu oamenii de acolo cu cei de pe blog nu se pupa.
    Nu ma comport ca si cand ar fi o secta dar la munca multi stiu ca as avea habar cu ce se mananca, nu ma feresc de discutii dar nu stiu ca am unu personal si m-am si ferit sa raspund cu da la intrebarile unor curiosi. Plus ca eu unora ar trebui sa incep prin a le explica ce inseamna “blog”

    Si eu sunt geloasa ca nu le pot uni insa e de vina si mediul in care lucrez, corporatie ..hurayyy.

  • 11.10.2011 - 10:15 | Permalink

    Deci tot la corporatie ai ajuns in cele din urma 🙂

  • 11.10.2011 - 11:02 | Permalink

    nici la mine la lucru nu se vorbeste despre blogul meu. in afara de o colega, cea care m-a adus la firma la care lucrez acum, ceilalti colegi cred ca stiu de blogul meu, dar nimeni nu vorbeste despre el. 😛 poate citeste si seful meu, habar n-am… dar nu e ca la celalalt job unde chiar si colegii noi ma strigau Tomata. :)) dar ne intelegeam super, deci nu ma deranja sau ceva.

  • 12.10.2011 - 10:32 | Permalink

    la mine la job stiu toti de blogul meu, ba chiar il mai rasfoiesc. si regret ca fac asta pentru ca nu imi mai pot exprima chiar toate frustrarile sau bucuriile pe blog. simt ca nu mai e al meu. deci…mai bine nu stiu colegii de munca. de scris,scriu permanent de la munca pe blog si mi se pare mult mai eficient asa desi e mult mai putin documentat.

  • 13.10.2011 - 10:51 | Permalink

    @Tomata: eu aveam senzatia ca pe oriunde te duci toata lumea te cunoaste ca blogarita 🙂 Mi se pare ciudat ca exista oameni care n-au auzit de tine 😀

    @Pietricel: mda, poate ai dreptate, cand stii ca te citesc colegii te cenzurezi. Asa am patit eu acum 3 ani cand au aflat unii colegi ca am blog si nu am mai putut sa povestesc nimic savuros de la birou … Si a fost pacat, ca aveam ce povesti 😛

  • 16.10.2011 - 23:11 | Permalink

    da,asa e,cred ca atunci cand te simti liber poti scrie altfel,de aici nevoia de anonimat.

  • 25.10.2011 - 00:56 | Permalink

    Colegii mei de la scoala stiu ca am blog, dar fiindca stiu si elevii si parintii trebuie sa scriu cu mare grija si intelepciune… asa ca de multe ori nu mai scriu deloc 🙂 anonimatul te fereste de astfel de probleme, cred.

  • 26.10.2011 - 12:42 | Permalink

    Eu fac parte din categoria fericita ce are timp sa scrie de la serviciu, asta in cazul in care am si inspiratie :). Altfel la actualul serviciu nu stie nimeni ca am blog, in general ma feresc, nu pentru ca n-as vrea sa afle ci pentru ca sunt deja patita. La un alt loc de munca , cineva o descoperit o postare cu oaresce referire la locul de munca si a doua zi am avut ceva probleme cu sefii. Asadar,cred ca-i bine sa le separi, spor!

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *